Vazusem filmul Pay it forward, care a inspirat si aceasta miscare a Asociatiei Look Inside si mi s-a parut interesanta ideea de a ajuta oameni, punandu-le o singura conditie: sa ajute si ei, la randul lor, alti oameni.

E trist ca traim intr-o societate in care egoismul are rang de normalitate, iar actul de a darui  dezinteresat este o anomalie. Aceasta miscare ne da un exemplu concret al modului in care putem schimba lumea: schimbandu-ne pe noi insine. Daca reinviem in noi bucuria de a darui, o putem impartasi si cu ceilalti. Vom produce o schimbare de la suflet la suflet.

Din zece oameni care primesc un astfel de dar intamplator, chiar daca doar unul dintre ei face acelasi lucru, daruind ceva dezinteresat, am reusit sa schimbam lumea!

Sa ne amintim ca suntem oameni, nu masini de facut bani, ca traim impreuna pe planeta asta, nu singuri, ca toti suferim, avem probleme si ne dorim fericirea. Ce ar fi daca in fiecare zi am ajuta pe cineva sa zambeasca? Da-o mai departe!

Am reusit sa vizitez India in noiembrie 2011, iar viza mi-a expirat pe data de 17 decembrie 2011, la exact sapte ani dupa aceasta veche insemnare.

Cu aceasta ocazie, mi-am dat seama cat de important este sa ai un jurnal. Poti sa intelegi multe lucruri, recitind notite luate de-a lungul anilor si, mai ales, iti poti analiza personalitatea “la rece”. Jurnalul este o “fotografie” a unor ganduri si sentimente traite demult.

Pe baza notitelor pe care le-am recitit, mi-am dat seama ca sunt uneori naiv, alteori arogant, prea critic la adresa altora, iar primul pas catre schimbarea in bine este sa realizezi care sunt partile rele. Daca nu ai un enunt al problemei, nu poti gasi o rezolvare.

Am mai realizat faptul ca, asa cum altii inaintea mea au descoperit, timpul si spatiul sunt strans legate si astfel de intervale dintre doua evenimente inrudite (cum ar fi enuntarea unei dorinte si implinirea ei) nu sunt deloc intamplatoare. As spune ca exista o ordine matematica in desfasurarea evenimentelor in spatiu si timp. Sau poate delirez

Traim intr-o societate atat de ordonata, atat de plina de reguli, incat asa ceva este cu totul neasteptat. Automat, am etichetat fiinta asta care dansa bucuroasa si i-am zis “nebuna”. Numai un om nebun face asa ceva, nu? A fi in lumea ta, fara sa-ti pese, in timp ce oamenii se uita la tine, mirati, judecandu-te. Curata nebunie… Ce ma impiedica pe mine sa fac acelasi lucru pe care il facea femeia asta? Am fost conditionat. Am invatat sa-mi protejez imaginea, sa ma doara cuvintele spuse de ceilalti la adresa mea, sa ma simt stanjenit de priviri straine, sa nu pot sa ma exprim in mod natural, de frica judecatii. Am invatat sa-mi reprim emotiile. Brusc, am descoperit in mine un adevarat cult al personalitatii. Si atunci ma intreb: cine era nebunul, acea femeie care dansa si canta bucuroasa, sau eu, cel plin de frici?

Cand, oare, am invatat sa-mi fie teama? Teama de esec, teama de a nu fi apreciat, teama de a incerca ceva nou, teama de a spune ‘nu’ societatii si ‘da’ propriei fericiri…

Astazi am vazut o femeie prezenta, complet rupta de trecut si de viitor. Si am numit-o nebuna… Cat de nebuni suntem noi, cu tot cu “tablele noastre de legi”, cu tot cu etichetele pe care le lipim cu mandrie pe fruntea oamenilor!

Am descoperit astazi ca nebunii sunt cei multi, printre care ma numar si eu. Cei buni sunt putini si neintelesi…

Nemultumirile sunt, in fond, legitime, dar, pare-mi-se, egoiste si la fel de variate ca feţele pe care le vedem la televizor, in multimi. Cineva protesteaza pentru ca mama si-a pierdut serviciul, altcineva pentru ca nu are altceva mai bun de facut in caminul facultatii, altii pentru ca taxa de scolarizare de la Politehnica e prea mare, altii pentru ca bunica are pensia mica, iar altii pentru ca nu mai sunt meciuri si e mai palpitant sa arunci cu pietre chiar in Piata Universitatii. Fiecare isi spune “of”-ul sau si al familiei sale, fiecare se plange de lucrurile care il ating in mod direct. Nu se protesteaza pentru binele Romaniei, ci pentru binele personal si imediat al lui Gigel, care a terminat o facultate pe care i-a ales-o mama si tata si acum nu-si gaseste de lucru; sau pentru binele Floricai, care nu se stie ce-o fi lucrat pe vremuri, ai carei copii si nepoti au parasit-o si se plange azi ca are pensia mica.

Dincolo de faptul ca traversam o criza economica prin care nu trece numai Romania, ci si tari “bogate”, ca Statele Unite, Franta, Grecia, Portugalia, Spania, si patronii nu mai angajeaza cu acelasi elan ca acum cativa ani, oare nu e vorba si de o criza a educatiei, a celor sapte ani de-acasa si a unor valori altele decat cele materiale? Oare acei protestatari care nu stiu sa vorbeasca bine limba romaneasca, nu ar face mai bine sa se imbunatateasca pe ei insisi? Daca sunt batrani, nu ar fi mai bine sa-si invete copiii si nepotii sa-i respecte si sa-i ajute sa traiasca mai bine? Sau poate n-au stiut sa-i educe si acum trag ponoasele. Poate au produs niste progenituri care le vor calca pe urme si vor stii numai sa ceara, fara sa ofere nimic in schimb. Oare cei “cu facultate”, care n-au un loc de munca, n-ar trebui sa lase aroganta de-o parte si sa-si gaseasca un serviciu care sa le asigure, totusi, un venit? Sau daca esti filosof, nu se cade sa vinzi la tejghea?

Nimeni nu spune ca nu trecem prin vremuri grele. Nimeni nu spune ca guvernul a luat cele mai corecte decizii. Dar pentru simplul fapt ca a luat aceste decizii nepopulare, cu riscul de a fi huiduit de oameni, cu riscul de a pierde voturile la urmatoarele alegeri, parerea mea este ca aceasta a fost cea mai corecta guvernare din ’89 incoace. Lumea, insa, ca de obicei, prefera oameni politici care nu stiu decat sa dea cu piatra, fara sa puna ceva in loc; oameni pe care niciodata nu i-am auzit dand solutii alternative; oameni care nu stiu decat sa arate cu degetul: asta nu e bine, noi avem solutii mai bune (care-s alea, nu stie nimeni)…

Criza este a romanilor in primul rand si nu a celor care ne conduc. In scurt timp, vom alege alti “pastori”. Nu se va schimba, insa, mare lucru, pentru ca suntem un popor fara radacini, am uitat ce-i aia buna-vointa, altruismul, respectul, am uitat ca trebuie sa muncim pentru binele nostru si al celor din jur, am incetat sa dorim sa fim mai buni, sa invatam mai mult, sa trecem prin viata nu ca niste paraziti, dar ca si celule sanatoase ale unei societati puternice. Cu parere de rau, toate problemele noastre pornesc din scoala si din educatia primita acasa. Restul sunt simple efecte. Cu pietrele trebuie sa ne batem in piept, in loc sa spargem magazine prin Bucuresti, in semn de protest…

Astept numeroasele injuraturi mai jos…